Poveste despre naivitate

Dupa Ingmar Bergman.

Şi după ce am fumat ţigara aceea împreună, ne-am dat seama că suntem făcuţi unul pentru celălalt. Aşa că, să fugim în lume, ne-am spus, transpiraţi şi scoşi din minţi de exaltare. Ne-am abandonat slujbele de rahat şi, în barca veche a tatălui tău, ne-am îndepărtat de civilizaţie, răzvrătindu-ne împotriva tuturor.

Dormeam în chiloţi, în sacul tău de dormit, şi nu aveam nevoie de nimic mai mult. Făceam cafea la un mic aragaz cu spirt şi furam mere din grădinile oamenilor. Dansam în iarbă, ne îmbătam şi cântam cântece porcoase. Turnam whiskey unul pe celălalt şi-l lingeam de pe umeri goi, genunchi şi obraji. Făceam dragoste sălbatic, pe stânci şi pe plajă, cu nisip scrâşnind între dinţi.

Îmi găteai ciuperci la foc, când o scânteie a sărit pe braţul meu gol şi eu am strigat ce dracu faci tâmpitule, vrei să mă arzi. Şi tu ai răspuns ce e cu vorbele astea ai înnebunit. Şi eu am zis că da, poate am înnebunit mâncând doar ciuperci în fiecare zi. Şi tu ai spus ce e cu tonul ăsta acuzator. Şi eu am spus că a ta a fost ideea să mergem pe insula asta de căcat şi că oricum nici nu te-ai străduit foarte tare să mă ajuţi când m-au prins ăia furând de la ei din grădină. Şi tu ai spus să nu îndrăzneşti târfo… Şi eu am zis du-te-n-pizda-mă-tii. Şi tu m-ai izbit peste faţă şi mi-a sărit sângele din nas. Şi eu m-am şters cu ură şi ţi-am zis că nu vreau să te mai văd niciodată nenorocitul dracului. Şi tu mi-ai zis nici eu nu vreau să-ţi mai văd mutra aia de cretină nerecunoscătoare cât oi trăi. Şi te-ai dus spre barcă. Şi soarele a apus peste trezirea noastră. Şi multe altele.