Gerry

Gerry e chinuitor de multe lucruri. Gerry prieten din copilărie. Gerry glumă. Gerry greşeală. Gerry poreclă. Gerry direcţie greşită. Gerry decizie proastă. Gerry naivitate. Gerry vină. Gerry remuşcare.

Ţi-e ciudă că-ţi vine să râzi când Gerry nu se poate da jos de pe stâncă, pentru că nu e de râs.

Cadrele lungi şi hipnotizante şi mult criticate ale lui Gus van Sant. Cinci minute de paşi sacadaţi şi respiraţie apăsată şi deznădejde, din profil. Dar nu vrei să dureze nici o secundă mai puţin. Şapte minute în care Gerry îşi târăşte paşii dureros de lent, încercând să-l prindă din urmă pe Gerry. Întrebi “cum ţi se pare plimbarea noastră până acum?” Pentru că, înainte să mori, trebuie să râzi puţin.

Umbrele norilor plutesc sublim şi rapid peste stânci, în timp ce degetele lui Gerry se afundă în gâtul lui Gerry. Gerry pierde. Gerry învinge. Şi obrajii mei au gustul deşerturilor albe de sub bocancii lor.

A fost făcut în 2002 şi mie mi-a luat şapte ani cretini să-l văd. Dacă l-aş fi văzut o dată pe an, începând cu 2002, l-aş fi văzut deja de şapte ori.