Şi m-am ridicat brusc şi m-am dus la baie
- Şi ea a rămas peste noapte, nu?
- Da…deşi eu nu voiam…
- Era frumoasă?
- Era…nu ştiu. Nu m-am gândit la asta. Da, cred că era.
- Şi dimineaţa a plecat?
- Dimineaţa a luat cartea aia de Cărtărescu de pe noptieră…
- Aia proastă pe care ţi-o lăsasem eu?
- Aia. Şi m-a întrebat “chiar, de ce iubiţi femeile?”
- Aoleu, aşa idioată era?
- Sper că nu.
- Haha. A întrebat visătoare, aşa?
- Nu mai ţin minte.
- Râdea? Adică ceva de genul “ce pula mea sunteţi aşa fraieri, bă?”
- Nu, mă.
- Atunci era cam idioată.
- Nu, mă, e chiar ok.
- Şi?
- Şi apoi m-a întrebat dacă te iubesc.
- Aha. Şi? Ce i-ai zis?
- Că nu ştiam sigur, dar că, acum că mă gândesc, cred că da, te iubesc.
- Şi ce-a zis?
- …că se vede. Că ar vrea s-o iubească şi pe ea cineva aşa.
- Aha. Şi eu aş vrea, tre’ să fie super mişto.
- Râzi ca vaca!
- E de la oboseală, când sunt obosită ştii că-mi vine să râd încontinuu.
e o linie subtire, rupta pe alocuri, care se chinuie inca, in unele camere, sa-nfasoare lumile si sa le separe. noroc ca e veche si nu-si mai face treaba cum trebuie. noroc cu oboseala asta, care ne toceste atentia pentru granite si repere si radem ca vacile vazand poarta noua, prin care, cu siguranta, vom trece.
bai ce imi place cum scrii :)
:) nu ştiam că-mi citeşti blogul.
totusi e bine ca nu ai incurcat ferestrele de mess! sau ma rog ferestrele de pe palier!
:)))))))))) da, trebuie avut mare grijă la alea, băiete.
te-as intreba de ce nu pui mana sa scrii mai aplicat si de ce nu esti la scenaristica, da’ ma gandesc ca na…, oi fi stiind tu. crede-ma, stiu ce spun, nu o ard aiurea.
oameni cu care ai facut totul
oameni cu care ai facut ceva
imi place ezitarea de-aici: “Era…nu ştiu. Nu m-am gândit la asta. Da, cred că era.” e reala.
[si asculti si PJ H. clar, esti misto de tot, ia sa te bag in reader ;)]
Lick my legs I’m on fire
Lick my legs I’m desire
Este un dialog ciudat.
P.S. La mine termenul “ciudat” nu este folosit niciodata in sens peiorativ.