Beautiful and doomed, once again
aprilie 4, 2010
- Gata, am terminat-o. Ce carte tristă. Triiiistă, tristă. Îmi place mult cum cântă, de asta eram curioasă cum scrie.
- Da’ ce muzică cântă el?
- Tristă, mom.
- De ce?
- Nu ştiu. Pentru că există atâta tristeţe, atâtea lucruri care te dor, atâţia oameni trişti.
- Dar există şi oameni veseli şi creativi şi plini de energie, există atâtea lucruri frumoase.
- Da, dar e mai trist că există oameni trişti decât e vesel că există oameni fericiţi. Asta trebuie să fie.
4 comentarii
leave one →
Bunny Monroe?
bunny, da.. *sigh*
ultima replică îmi aduce aminte de huxley. şi el părea să fie de-acord cu asta, zicea în minunata lume nou că fericirea nu e niciodată spectaculoasă, etc.
cât despre bunny jr. şi al său tată şi al său bunic…mi-l amintesc foarte clar şi pe el, stând singur, singur, acolo, după accident, sau pe el aşteptând în maşină, frecându-se la ochi. l-am iubit pe copilul ăsta, am vrut să îl iau de-acolo, să-l iau acasă. aşa cum l-am iubit şi pe copilul din extrem de tare şi incredibil de aproape.
daaa, foarte faină comparaţia cu Oskar! şi eu m-am îndrăgostit teribil de copilul ăsta, era singurul care conta când întorceam pagina, aş fi dat orice să-i fi putut cumpăra picăturile alea nenorocite sau să-i pun mâna pe frunte şi să-i spun că o să fie bine chiar dacă n-o să fie, chiar dacă n-a fost… :(