Si iată că nu sunt invincibilă

Bănuiam demult, de când stăteam amândouă în ploaie sub copac lângă biciclete şi tremuram acolo de frica furtunii tremuram nu puteam gândi nimic altceva decât că mi-e frică mi-e frică mi-e frică şi te iubesc. Mi-ai dat mesaj, nici n-am văzut când îl scriai lângă mine, aveam ochii goi şi genele lipite de obraji de plâns şi ploaie. Eşti atât de frumoasă udă pe cât eşti de invincibilă mi-ai scris şi m-am gândit ba nu. Ba nu sunt deloc invincibilă cum stau aici sub copacul ăsta şi mă agăţ de braţul tău umed şi cald ca de ultima fărâmă de viaţă. Nu sunt deloc invincibilă cum tremur în cămaşa asta rece şi lipită de mine, din care apa curge şiroaie pe blugii scurţi pe genunchii osoşi pe gambele băieţeşti pe gleznele pline de noroi pe sandalele rupte în două locuri. Nu sunt deloc invincibilă cum tremur şi plâng cu sughiţuri ca un copil şi nu ştiu în ce direcţie s-o apuc în ce direcţie. Cum tremur şi mi se mişcă pieptul sacadat se ridică şi coboară şi respir doar pe jumătate şi strâng pumnii atât de tare încât unghiile îmi taie palmele. Cum tremur şi nu pot privi decât în jos, doar în jos ştiu să privesc şi să încleştez dinţii aşa cum fac în somn când visez că îi tocesc până îi fac praf. Cum tremur şi nu ştiu dacă să iau o nouă decizie greşită greşită cât se poate de greşită care mă va face să mă zvârcolesc de durere patruzecişinouă de săptămâni sau una complet nebunească şi imbecilă care va avea consecinţe dezastruoase nouă ani de-acum încolo şi mă va face să mă scufund în cadă şi să-mi ţin respiraţia cinci ore record mondial o să spună când o să mă găsească. Invincibilăpedracu.