Lucruri care nu se spun

De ce nu poţi să te pişi, am întrebat, pentru că nu înţelegeam, nu avea ea de obicei problema asta a pudorii. Pot, cred că pot, dar trebuie să mă ţii tu, pentru că nu mă ţin prea bine pe picioare, aşa că am ţinut-o. S-a aşezat deasupra toaletei, am lăsat-o să se sprijine de mine, mi se agăţase de umeri, şi am început să mă piş şi eu printre picioarele ei desfăcute. A terminat prima, dar nu s-a dat jos, a rămas acolo şi jetul meu de urină a atins-o pe clitoris, a tresărit ca şi cum ar fi străbătut-o un curent. Nu mi-a dat nici o şansă. Ce puteam să fac decât să îi ridic rochia, să o aşez pe maşina de spălat şi să o fut? Cumva eram ca într-un vis, parcă oamenii de dincolo de uşă nu mai existau, se învârtea totul şi intram şi ieşeam veşnic dintre picioarele ei care ajungeau la tavan. Putea să nu se termine niciodată, dar nu ştiu cum ne-am trezit dincolo de uşă, într-o cameră cu oameni liniştiţi şi uşor jenaţi, în jurul unei mese. M-am aşezat pe fotoliu şi am simţit ceva în buzunar. În momentul în care mi-am dat seama că erau chiloţii ei, tocmai s-a ridicat de pe marginea fotoliului, s-a întins după scrumieră cu fundul spre mine, rochia lipită pe fiecare curbă şi lumina trecând prin material între picioarele ei. A trebuit să spun ceva despre asta, mi-a ieşit natural pe gură, ca un geamăt. Nu i-am dat nici o şansă. Ce putea să facă decât să îşi ridice uşor rochia la spate şi să se aşeze în degetul meu rotindu-se ca şi cum ar fi dansat, deşi nu era deloc în ritmul muzicii? Poate că şi ceilalţi oameni sunt ameţiţi şi nu o să observe, că nu au simţurile ascuţite, sau poate le au de zece ori mai ascuţite decât de obicei, de zece ori mai ascuţite decât noi.

Poate că nici taximetristul nu şi-a reglat oglinda ca să privească mâna mea udă înăuntrul ei, sau poate că a reglat-o astfel încât să privească numai acolo, fără să mai vadă maşinile care veneau din spate.

Poate că oamenii din casele vecine dormeau la ora aceea, sau poate erau toţi la geam, privind-o cum se agaţă de felinarul din curte, de cărămizi, de ţigle, de pereţi, cu mine în gurapizdacurul ei şi cu luna deasupra capului. Ea s-a gândit, sau eu m-am gândit că ar trebui să mergem în casă înainte să strivim toate florile.

Mă simţeam din ce în ce mai rău, dar continuam să ne zvârcolim în pat, şi aş fi lins-o la nesfârşit, dar nu ştiu cum m-am trezit vomitând deasupra veceului, cu genunchii goi pe gresia rece. A intrat peste mine şi m-a dus în pat, unde mi-a lins şira spinării lent, de sus şi până între buci, de zeci de ori. Nu-mi amintesc să mai fi fost atât de intim cu cineva.