Emoţie de iarbă
septembrie 27, 2010
A venit a venit marijuana
Aş vrea să o plantez undeva.
La lumina unui neon,
Sau mai bine, în ghiveciul din mintea mea.
Mă tem că n-am să mai fumez, uneori,
C-o să mă urmărească maşini de poliţie cu sirene stridente până la nori.
Că o să mă ascund într-un beci străin
Dar o să mă găsească câinii, cu mirosul lor fin.
Şi-atunci mă lungesc sub pat şi tac,
Alung paranoia şi-o înec în mare
Te şuier şi te rog să-mi aduci
O oală mare cu mâncare.
Like this:
3 bloggers like this post.
21 comentarii
leave one →
foarte frumoasa poezie!! :D
ştiu. de mare angajament.
:)) buna asta, sincer sa iti spui imi aminteste de o imagine care are aproape un an cu fata intinsa printre iarba :)) si baiatul cu cartofii :))
Ooh la vache!
la vache est très brillant
cu e
superb indeed. scriam si eu intr-o vreme asemanator
şi lui nichita i-ar fi plăcut. :d and I mean it.
sau cel puţin ar fi băut un pahar de vin cu mine. :)
eu cred ca in zilele noastre nichita care-si pupa-n talpa iubita, ar fi baut un pahar cu lapte.
Nichita ar fi baut vodca cu tine
intr’adevar sublima partea cu oala de mancare , cata emotie , cata gratie :P
iar referitor la partea cu nichita , eu zic ca ar fi preferat “the acido”
hahahaha mirifica exprimare! si foarte vegetariana, de asemenea
ps. cred ca foarte vegetarian(a) nu exista, asa-i? ori esti vegetarian ori ba:D sau … se poate sa fii si foarte?:D
nu ştiu, că eu sunt expertă în legume, nu în vegetarieni :)
Doamne ce ma bucur ca am citit poezia asta. Credeam ca sunt singurul paranoic care vede sirene! :P
there’s no end to it indeed.
ps – mai ai zambiliciul pe care ti l-am dat in metrou? :)
e-n cutiuţa cu minuni mici de păstrat. :)
IMI PLACE MAI MULT TOAMNA. :)
prea tare :))) geniala chiar
cioc cioc
se’aud nişte culori prin peretele dumneavoastră
dacă vă rămân ceva firimituri, nu le aruncaţi, vin eu să le aspir
săru’mâna, coniţă