Just a perfect day, feed the animals in the zoo

Ce facem: îl analizăm cu atenţie pe cel de lângă noi, pe cel drag nouă, cel fără de care viaţa ar fi şi mai de căcat decât este. Îl observăm, în mediul său, pe acest exponat deosebit şi fascinant. Felul în care se mişcă, felul în care îi cade părul în ochi, privirea somnoroasă pe care o are când se trezeşte, diferită de privirea somnoroasă pe care o are dinainte de culcare. Toate aluniţele. Toate lucrurile care îl înveselesc şi toate lucrurile care îl întristează. Cum zâmbeşte atunci când e fericit. Cum i se întunecă privirea atunci când e trist sau nervos.

Şi apoi? Aşa. Şi apoi, nu, cuvântul nu este “a evita”. Provocăm, cu bună ştiinţă sau fără, exact situaţiile acelea care îl fac să se simtă mizerabil, aşteptând din partea lui să le îndure, eventual cu zâmbetul pe buze, asta însemnând că ne iubeşte. Bineînţeles, în mod cu totul şi cu totul surprinzător, acest exponat ciudat nu le îndură, ci se comportă exact aşa cum ar face de obicei.

Ei, atunci ştim ce avem de făcut cu acest animăluţ care nu ştie ce e dragostea. Ca pedeapsă, nu ne mai rămâne decât să îl privăm de zâmbetul nostru, de afecţiunea noastră, şi, în general, de toate lucrurile care îl făceau fericit, şi obţinem o relaţie decentă, la locul ei, aşa cum are toată lumea.

You’re going to reap just what you sow.