Skip to content

Ia cu tine polarul la tropice

iulie 29, 2015

Fata de la Telekom începe să se panicheze

Când vede că nu are nicio putere asupra mea.

Aruncă spre mine toate vrăjile pe care le are în dotare.

Se vede că e un inamic serios,

Cu multe puncte de experiență

Și multe puncte de mană;

Eu vreau să desființez serviciul de cablu TV,

Ea îmi oferă televiziune cu 80 de canale,

La prețul de doar 7 lei

Și un smartphone XC502 sau OY371,

Care pentru mine sunt doar niște

Cifre și litere aleatorii,

Iar ea îngheață,

Nu înțelege de ce

Literele și cifrele astea

Care transmit atâtea lucruri

Despre numeroasele calități ale telefonului

Și care îi fac pe clienții Telekom

Să se cutremure

De măreția tehnologiei,

Pe mine mă lasă complet rece.

Nu înțelege de ce nu vreau

Să-mi înregistrez de pe televizor emisiunea preferată

Ca s-o văd mai târziu

Și nici de ce nu doresc,

În locul abonamentului TV,

Un abonament super special,

Cu mii de minute și internet,

De la Cosmote.

Eu zâmbesc și mă amuz

De aceste minunate miracole ale secolului XXI

Care are trebui să mă spargă în bucăți

Și mă întreb de ce oare nu mă atinge nimic;

Oare trăiesc într-o dimensiune complet paralelă,

Oare e posibil așa ceva?

Nu tremur în fața experienței inamicului

Pentru că undeva pe parcurs,

În peregrinările mele pe harta complicată a jocului,

Am găsit mantia imunității

Care îmi permite

Să spun de fiecare dată „nu”,

Zâmbind imaculată,

Ca un ursuleț polar

Căruia i se oferă să trăiască la tropice.

Be kind, rewind

iulie 14, 2015

Intru tot mai rar pe Facebook

Și, când o fac,

Mi se pare că pătrund

Într-o lume bidimensională,

Plată, ștearsă,

În care oamenii

Sunt compuși din omlete cu roșii,

Biciclete, meme-uri,

Pisici,

Costume de baie, nisip,

Cocktailuri,

Pe fast forward,

La infinit.

Și-mi vine să arunc ceva real în lumea asta tâmpită,

Ceva care să conteze,

Ceva intens,

Și singurul lucru intens pentru mine e o emoție,

Și singura emoție care zguduie e dragoste,

Și tastez febril

Ca un copil care desenează concentrat,

Cu limba scoasă în colțul gurii,

Și iese un status stupid cu „vă iubesc pe toți”

Care își pierde tot conținutul în momentul

În care apăs „Post”,

La care comentează trei oameni cu o inimioară,

Și alți trei oameni cu screenshoturi din filme,

Și trolează cincizeci de oameni cu poze cu omlete și pisici

Și un om îmi scrie „ce proastă ești”,

Nu-i nimic, îl iubesc și pe el.

Câine prost, nu mă face praf!

martie 14, 2015

Am o problemă cu cățeii. Se țin după tine până acasă și speră să-i conduci prin cartier și să-i aperi de alți câini. Dar casa mea e aici, frate. Nu pot să merg până unde vrei tu. Și mă faci să mă simt prost când te uiți cu ochii ăia la mine. Nu e corect. Ești de căcat. Doar pentru că ești câine și ai ochii strălucitori, nu înseamnă că ai dreptate. Nu înseamnă că te-am trădat. Înseamnă că sunt beat și atât am putut, până aici. Nu e cazul să-mi faci mustrări, nu e cazul să te superi pe mine, nu e cazul să schelălăi să-mi frângi inima. Nu locuiesc singur. Nu am cum să te iau acasă, pentru că mă înjură colegii de apartament sau părinții. Nu e cazul să faci dramă, în pula mea. Nu e cazul să stai să aștepți în fața blocului și eu să te văd prin geamul ăla de termopan și să mă simt prost că nu te-am luat, că pân-aici a fost călătoria noastră împreună. Nu-ți datorez nimic și nu-mi datorezi nimic. Doar pentru că ești pufos și bun și dedicat și drăguț și loial, nu înseamnă că sunt responsabil pentru tine. Lasă-mă-n pace! Du-te-acasă! Știu că n-ai casă, nu mai face ochii ăia la mine! Lasă-mă-n pace! Sunt beat și vreau să dorm și doar pentru că te iubesc nu înseamnă că îți datorez ceva. Lasă-mă-n pace, frate, cu pufu’ tău, cu blana ta! Crezi că ești blană, doar pentru că ești câine? Am și eu viața mea! Am atâtea de rezolvat, am dureri cu mama, cu tata, cu iubitu’, n-am chef de fața ta pufoasă. Dă-te-n căcat! Stai acolo în fața blocului și faci pe pasiv-agresivu’ cu mine. Mă faci să simt că nu merit să trăiesc, că viața pe Pământ e un căcat pentru că prea puțini oameni iau câinii  care îi urmăresc acasă. Oricum nu ți-ar plăcea acasă la mine pe gresie, e rece și neprietenos. Și nu te-aș scoate destul de des la plimbare, nu sunt un om responsabil, lasă-mă-n pula mea în pace! Ce dacă ai boticu’ roz? Ce dacă te freci de picioarele mele! Nu sunt în stare să am grijă de tine! Ești nesimțit, pe bune. N-am chef de fața ta. N-am chef de fața mea, darmite de fața ta. N-am chef să chelălăi dimineața. N-am bani să-ți iau crănțănele. N-am timp să te mângâi. Ești pur și simplu prost că cauți ceva la mine. Nu înțelegi ce fel de om sunt. Sunt un om ca toți oamenii, care n-are timp de iubit. N-are timp de mângâiat. N-are timp de plimbări. N-are timp de trăit. Vezi-ți de viața ta perfectă de ființă liberă și nu te mai agăța de mine cu toate puterile, cu toți fiorii, cu toți dinții. Știi ce? N-ai decât să speri. N-ai decât să te uiți după mine și să speri că sunt mai bun de atât. Ești singurul care mai crede asta. Nici maică-mea nu mai crede asta. De fapt, maică-mea încă mai crede în mine. Tu și maică-mea.

Cum să-ți faci poză de buletin

martie 13, 2015
tags:

Îi zic, în fața ghișeului: „Știi, mamă, că există o carte în care personajul moare din cauza birocrației?”

„Eiii, mori acuma. Lasă-mă cu prostiile, că mă coc de cald și n-am niciun chef.” Se uită stresată la mine, să nu cumva să fi auzit nenea de la ghișeu prostiile mele despre potențialul ucigaș al birocrației.

Eu tac, dar mi se pare super plauzibil să te omoare. Deja am palpitații, respir greu, m-am panicat că n-am actele care trebuie, ne zice că nu sunt bune copii legalizate. Totul merge prost. Am completat formularul greșit de două ori. O dată n-am scris bine codul numeric personal „pentru că ai vorbit tu!” „de ce dai vina pe mine?!” Cearta-i gata. Apoi am scris numele mamei la tata și numele lui tata la mama. Dacă faci și-un punct greșit undeva, gata, îți respinge formularul. „Completează cu atenție, nu te grăbi!”

Înăuntru e cald și începi să transpiri. Nimeni n-are toate actele potrivite și se ceartă cu funcționarii de la ghișeu. Ai toate șansele să mori de infarct sau apoplexie;  simt asta și mă apucă panica. Dacă îi contrazici sau te cerți, nu te mai ajută nimeni, adio. „Nu mă contraziceți, domnișoară, că știu ce vorbesc! Nu facem excepții!” Mama se uită stresată la mine: „Termină!”

Intri să faci poză de buletin și nu-ți zice nimic, nu te atenționează, nu tu „1,2,3 și!”. După toată panica aia de-afară, îți zice să te-așezi pe scaun, nu așteaptă să-ți tragi sufletul și te prinde-n poză ca pe-un prost, palid, transpirat, stresat, cu sufletul la gură. Țac. S-a făcut poza, gata, veniți peste două săptămâni. Uite-așa ies pozele de buletin de căcat.

Related posts:

Cum să comunici pe internet
Cum să fii un părinte model
Cum să te joci bedminton
Cum să te joci maccao

Alo, n-am timp, cât ai băut?

martie 10, 2015

Unchiul meu mă sună de obicei când se îmbată, atunci are chef de vorbă. Eu știu asta și tocmai de aia nu-i răspund, pentru că eu am una-alta de făcut în orașul mare și agitat. Poate am o întâlnire cu o prietenă sau poate mă îmbrac să ies până la magazin sau poate tocmai amestec într-o oală pe foc sau poate citesc o carte în sfârșit, după ce am reușit să închid Facebook-ul. Unchiul meu nu prea are nimic de făcut. Se trezește de dimineață, merge până la biserică să vadă dacă-l poate ajuta cu ceva pe popa, bea cu el un pahar de vin; se întoarce acasă să-i ducă lu’ mamaia cozonacul pe care l-a primit de la popa pentru c-a fost de treabă; se plimbă prin sat de la un om la altul să vadă dacă găsește ceva de lucru, pe la prânz se resemnează și se oprește să bea un păhărel-două-trei la cârciuma lui Volmer, unde ne ducea să jucăm biliard când eram mici; apoi se îndreaptă spre casă și se întâlnește cu unii-alții, îi întreabă de viață, ei îi zic „hai, Jac, la un șpriț”, el se duce, deși știe c-o să-l certe mamaia. Cam ăsta e momentul în care i se face dor și chef de vorbă și se hotărăște să-și sune nepoata de la București care, cu pantalonii în vine, se enervează și mormăie printre dinți: „Lasă-mă și tu acuma, că tre’ să ies din casă! Ce tot vrei?” Dar uneori îi răspunde și el îi zice: „Oana! Ce faci, Oana? N-ai mai sunat să vorbești cu mamaia!” Și ea îi zice: „Ce-i, măi, Costel, cât ai băut?” Și el zice: „Da’ nici n-am băut nică…Numai niște jinars de la tanti Viorica. Da’ și ție-ți place băutura, că zicea mereu mama și tata că sameni cu mine.” Și ea se îmblânzește și zice: „Semăn, semăn. Mai știi când ne ascundeam de mamaia să fumăm în fundul grădinii?” Și el râde și zice: „Și-acu’ mă bate mamaia dacă miros a țigări când vin acasă. Da’ te las, Oană. Eu te-am sunat și mai devreme, și ieri, dar n-ai răspuns.” „N-am timp, sunt foarte obosită…” „Da’ ce faceți voi acolo la București?” „Fugim încolo, fugim încoace.” „Și vă plătește să fugiți?” „Da’ pe tine te plătește?” „Nu, dar eu măcar stau liniștit aci la tanti Viorica.”

R.E.S.P.E.C.T.

ianuarie 22, 2015

Îți mai iese un rid pe frunte
Arăți și tu mai a om
Nu-ți mai zice lumea
‘Dă-te mai încolo’
Îți zice
‘Dați-vă, dracu’, mai încolo,
Nu vedeți că nu e loc?’

Tbh, I <3 U

ianuarie 7, 2015

Am intrat în subsol râzând,

lăsasem bicicletele afară,

legate una de alta,

dar nelegate de grilajul ferestrei.

Ne-am repezit spre pat

și ne-am smuls hainele,

cu multă neglijență

și buzele negre de vin.

Te-am lovit peste ochelari

ai râs,

un râs cald și zdravăn,

de femeie care se simte-n largul ei

cu țâțele în gura unei prietene.

N-am știut prea bine ce să facem,

cum să abordăm situația,

unde să ne atingem mai întâi,

așa că, deodată,

am stabilit,

goale pușcă,

să mergem

la duș.

Pereții reci de gresie

ne făceau să țipăm ascuțit

de zece ori pe minut

Între timp,

am băgat,

am scos,

am atins,

am frecat,

am ros,

am lins,

am supt,

am amestecat,

am mușcat,

ne-am uscat

cu un prosop prea mic.

Ne-am îmbrăcat rapid

și am fugit pe biciclete înapoi

unde cineva bun,

cineva de treabă,

cineva răbdător,

ne aștepta de cel puțin o oră și jumătate.

Pe bulevardul Elisabeta,

lângă Cișmigiu,

ți-ai dat seama că

uitasei verigheta

pe noptiera

de lângă pat

sau pe undeva prin cameră.

Să ne-ntoarcem?

Să pierzi verigheta

e cam urât.

Dar e și târziu,

e și frig,

și mai vrem să bem niște vin.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 198 de alți urmăritori