Skip to content

Protestul bicicliștilor în pielea goală

Mai 7, 2009

IMG_6738

Ei, am glumit. Am zis și eu să vă atrag atenția. Deși ar fi fost foarte mișto să fie așa.

Deci, protestul bicicliștilor împotriva interzicerii bicicletelor în parcuri, se ține sâmbătă, 9 mai, ora 11. La intrarea în parcul IOR dinspre fântâni. Pentru că nu avem autorizație de protest, dacă ne întreabă cineva, „am ieșit cu acești mulți prieteni să ne dăm cu bicicletele.” Dacă o să obțină autorizație ghicitorul, care a făcut și el ce a putut până acum, spre deosebire de alții, probabil se va organiza și un protest legal. Dar cu cât mai multe proteste, cu atât mai bine, zic.

Deci pe sâmbătă, la 9. Mai multe detalii aici. Eu o să vin. În pielea goală. Hai, iar am glumit.

Anunțuri
16 comentarii leave one →
  1. Mai 7, 2009 8:52 pm

    imi place ideea !

  2. SpecialK permalink
    Mai 7, 2009 10:31 pm

    NU am să mă trezesc sâmbătă la 9 să vin la protest…Pentru că mă trezesc duminică şi mai devreme să merg aici: http://primaevadare.ro/ :D

    • Mai 7, 2009 11:08 pm

      nu. nu vii pentru că ești o vacă trădătoare, d-aia! în altă ordine de idei, poate ma bag și eu la concurs duminică. îmi faci galerie, tigerlily? :D ca tu bănuiesc că nu participi, ci ții scorul :P

  3. nadaella permalink
    Mai 8, 2009 4:21 am

    foarte fain!
    da, naked bike ride ar fi ca si cand am fi sarit mai multe trepte deodata – in sus.

    • Mai 8, 2009 6:29 am

      ha! exactly. n-ai sa vezi prea curand…*sigh* uf, how much fun we miss in this stupid country….:)

  4. Mai 8, 2009 8:51 am

    Din pacate, la noi s-ar lasa cu amenzi mari pentru expunere indecenta!

    Dar *la ei* se poate! Iata: http://ghicitorinfund.blogspot.com/2008/08/doua-fese-pe-doua-roti.html

  5. Mai 8, 2009 12:09 pm

    bineinteles. poza de mai sus e tot de la un protest de genul asta din strainatate.
    misto articolul tau.;)

  6. Mai 8, 2009 1:57 pm

    Io o sa vin numa daca imi garanteaza cineva ca vin minim 10 gagici in fesele goale. Altfel nu-i fun

  7. Mai 8, 2009 2:34 pm

    si pe tine te excluzi, sau cum? sa vina asa, aiurea, 10 gagici goale? pff. pai ori vine toata lumea naked, ori nimeni, desteptule.

  8. Mai 8, 2009 6:33 pm

    pai e la noo sau la unspe?

  9. Mai 9, 2009 12:04 pm

    Sa povestesti cum a fost! tocmai am aflat ca legislatia interzice celor de sub 16 ani sa foloseasca drumurile publice, si daca nu are as fie voie nici in parcuri, asta ar insemna ca un copil de sub 16 ani poate invata sa mearga cu bicicleta doar incalcand legea.

    • Mai 9, 2009 1:47 pm

      da, mai. tot felul de legi cretine. se pare ca biciclistii sunt problema cea mare in orasul asta…:|

  10. Mai 9, 2009 1:52 pm

    Multumesc ca ai (ati) venit! A fost superb!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: