Skip to content

Ajunge că sunt eu deştept, nu e nevoie să fii şi tu

Iunie 9, 2009
tags: ,

Te gândeai cu ciudă, în timp ce discutam despre facerea lumii în cultura indiană.

Încercasei tot ce se putea: funcţii înalte, relaţii, case de vacanţă. Şi nu ţinea figura, futu-i. Asta e, ţi-ai zis, tre’ să îi arăt cât sunt de cult şi deştept, altă şansă n-am. And here we go, cu fizica pulii şi psihologia cognitivă şi eliade and shit.

Şi nu te irita faptul că ştiu mai multe decât tine despre un subiect, ci doar ai fi preferat să vorbesc despre el în ţâţele goale, dacă se putea.

Adică, la dracu’, în timp ce-mi povesteai despre Vede, în loc să-mi scot chiloţii, eu mă apuc să-ţi povestesc despre Upanişade. Sunt groaznică, ştiu. O adevărată ruşine pentru specia mea.

„Ce minunat e acest corp de femeie,” îţi spuneai. „Păcat că e locuit!” Te cred. În loc să îmi pun întrebări filozofice în tren, ca să treacă timpul mai uşor, şi eu aş fi preferat să mă fut. Dar nu cu tine.

Enfin, toate ca toate, dar nu insista să pronunţ grupurile de vocale din sanscrită, doar ca să-ţi poţi imagina cum se rotunjesc buzele mele în jurul pulii tale. Nu de alta, dar dai o nouă definiţie expresiei „pui mărgăritare înaintea porcilor”.

La bărbaţii ca tine se gândea Jon LaJoie, dragul meu, când a compus piesa asta.

You’re talking to me about stuff, why?
I’d rather see your titties.
Now you’re talking to me about other stuff, why?
I’d much rather see your titties.

I can’t have sex with your personality,
And I can’t put my penis in your college degree,
And I can’t shove my fist in your childhood dreams,
So why’re you sharing all this information with me?

Anunțuri
52 comentarii leave one →
  1. Iunie 9, 2009 7:43 am

    Ptiuuuuu, ale dracu calatorii lungi cu trenu`

    La vache calatoire

  2. Iunie 9, 2009 8:25 am

    Foarte tare … oare de ce vrem noi sa fim superiori in anumite discutii si nu cedam , pentru o „vrabiuta” calda si moale , nici morti ?!? Good point ! :)

    • Iunie 9, 2009 8:35 am

      ma tem ca n-ai inteles, redy. tocmai asta e problema. ca pana si tipii destepti se tampesc complet cand dau de o pizda care le place. goodbye ratiune! who needs it? nu zic de toti, dar aia care fac asta, sunt de-a dreptul dezamagitori.

      • Iunie 9, 2009 8:23 pm

        Ma tem ca ai dreptate … n-am inteles din prima !
        Mie mi se intampla cand vad una sa nu ma las pana n-o „domin”. Sunt putine femei care te lasa „prost” insa dintre ele sigur una e „nasica ta” .

        Bun ? :P

      • Septembrie 11, 2009 11:56 pm

        Prima oră de condus. După mine urcă o pizdică simpatică. Îmi dă geanta să i-o pun în spate şi-mi mulţumeşte. Eu, cu ochii la puloverul ei prin care se zăreau nişte ţâţe ce se holbau la mine: „Şi eu mulţumesc!” WTF? Pentru ce dracu i-am mulţumit? Că avea ţâţe mişto şi mi-am pierdut capul pentru o clipă?

        Cine a zis că pizda-ţi ia minţile şi că o femeie poate face cu sexul în 5 minute ce nu poate un bărbat cu munca într-un an, nu a fost prost deloc.

  3. nadaella permalink
    Iunie 9, 2009 8:35 am

    :))
    mda, si mie mi se reproseaza ca nu sunt ancorata in realitate

  4. cristiangheorghe permalink
    Iunie 9, 2009 8:49 am

    Yoy, ce prost. Presupun că era mai în vârstă. Mid 30 sau mid40. Ăștia fac așa. De regulă sunt frustrați și se dau drept ceea ce nu sunt. Pun pariu că dacă îi arătai țâțele nu știa ce să facă cu ele. Men and their idiot way to get older and dumber.
    Except me (:

    The cow from the House of The Holy.
    la vache est a toi, Bartho. Pour toujours.

    • Iunie 9, 2009 9:19 am

      vai dar va multumesc, ma simt onorat ((:, cuma s putea sa va rasplatesc generozitatea ((:

      La vache pour toujours

    • Iunie 9, 2009 9:54 am

      da, întâmplător era in the mid40s. nu cred că men get dumber as they get older şi sunt convinsă ca ştia ce să facă cu ţâţele, dar nu asta era problema. Ci: dacă vrei discuţii serioase, poartă discuţii serioase. Nu începe discuţii filozofice, care te plictisesc, sperând să ajungi la sex. Şi crezând că eu nu te citesc ca pe o carte deschisă. Una plictisitoare, de altfel… ;)

  5. Iunie 9, 2009 9:20 am

    i ca show you my genitals =)) =))

  6. bl000g permalink
    Iunie 9, 2009 9:42 am

    Dar stii cum se zice… Ce-i frumos si lui D-zeu ii place :)

    Dar sa nu uitam ca la vita e porca…(adanc, stiu)

    • Iunie 9, 2009 10:03 am

      bineînţeles că îi place şi lui, doar că dumnezeul ăsta, de care zici, nu-şi pierde minţile de tot când îi place ceva. probabil pentru că n’are pulă.

      • Iunie 9, 2009 10:32 am

        Cum sa n`aiba, doar ne-a facut dupa chipul si asemanarea sa, nu?

        La vache biblique

        • Iunie 9, 2009 10:47 am

          asta pentru cine crede ce zice biblia. :D

          la vache agnostique.

          • Iunie 9, 2009 10:53 am

            Nu trebuie neaparat sa crezi ce zice biblia, dar din moment ce vorbesti de conceptul Dumnezeu ai langa el si manualul de branding, in cazul nostru biblia, asa ca ne raportam la ce zice manualul, daca era zamolxe gadjo fara pula, cautam manualul Zamolxe de branding si ne raportam la el, nu? Pt ca pt a ajunge la agnosticism sau ateism, sau pe scurt sa negi o dogma trebuie sa cunosti existenta ei si ce presupune ea :D.

            La vache

  7. cristiangheorghe permalink
    Iunie 9, 2009 10:47 am

    chestia asta se cheamă lipsă de inteligență emoțională. Vezi o pizdă cool, vrei cât mai repede în ea și te pierzi cu firea. no way, dude.

    The cow with x-ray eyes.

  8. cristiangheorghe permalink
    Iunie 9, 2009 11:40 am

    Căci este scris: nu folosiți același prezervativ de două ori.

    The cow who reads the manuals.

  9. Iunie 9, 2009 1:22 pm

    Woman: Know your limits!

    • cristiangheorghe permalink
      Iunie 9, 2009 4:25 pm

      vaaaiii, cât de misogiiiin! (((((((((((((((((((((((:

  10. Iunie 9, 2009 2:00 pm

    oana belgiana e pe zi ce trece mai complexa & porn

  11. Iunie 9, 2009 4:13 pm

    Bun punctul de VEDEre în a aborda al brahmacălătoruluierectil! …la o adică, decât să mâncăm seminţe sau cipsuri şi să ne tragem ocheade…;)) da’ sunt curioasă cum s-a încheiat…la pantaloon…hai, mai zi-ne! OOO…mmm…

    • Iunie 9, 2009 11:22 pm

      eh,mai bine ne tragem ocheade si stim o treaba, in loc sa ne prefacem interesati de ce nu ne intereseaza doar ca sa. pai cum sa se incheie? cu luare in zeflemea din partea mea, si ofensare din partea sa. (:

  12. Iunie 9, 2009 5:04 pm

    Vai ce tare e filmuletul…Ma imprastii de ras.
    Si melodia la fel. Mai ai? Vreau sa le arat prietenilor mei misogini la o bauta si sa ne radem mult.

    • Iunie 9, 2009 11:23 pm

      dupa cum spuneam, jon lajoie face misto de barbatii misogini, si nu de femei. :) dar multi misogini gusta si ei clipul si il iau in serios, desi mie ironia mi se pare evidenta. ;) anyway, e funny jon. mai cauta pe youtube, are multe clipuri simpatice. iti recomand „a regular normal guy”.;)

  13. omulcareaducemoartea permalink
    Iunie 11, 2009 2:04 pm

    ergh… intr-adevar, jon lajoie rupe stilu’. Inclusiv eu am fost catalogat drept misogin din cauza unor diverse articole publicate pe blogul meu, lucru care in esenta este fals. Majoritatea articolelor care pot fi considerate misogine, se adreseasa unei anumite categorii de purtatoare de vagin care, prin esenta lor sunt mai josnice decat prostituatele (macar alea fac si-un ban cinstit…) si prin josnice , nu ma refer neaparat la sex. Is de-acord cu a fi open minded si a incerca lucruri noi, dar totusi , poate pot fi catalogat mai oldschool, dar prin faptul ca se linge cu toti libidinosii prin pub-uri si se comporta precum o zdreanta, nu pot sa observ caracterul frumos si inteligenta infioaratoare pe care o poate avea o astfel de entitate feminina.

    • Iunie 11, 2009 11:30 pm

      j’apprecie ton bon gout, monsenior. j’espere que tu apprecie mon francais de balte et ma depravite.

      • omulcareaducemoartea permalink
        Iunie 12, 2009 8:05 pm

        there’s no canada like french canada \:D/

  14. Iunie 12, 2009 8:46 pm

    :) oh, minunat ai scris.

  15. femeile nu ie oameni permalink
    Iunie 15, 2009 5:19 pm

    excelent :)))))

  16. wildisthewind permalink
    Iunie 16, 2009 6:36 am

    si je comprends bien tu voulais lui montrer comme tu etais intelligente,comme ta personnalite pouvait etre charmante et il voulait te baiser..le cochon. the same old story ..serieusement maintenant il y a un probleme si un mec veut te baiser au lieu de discuter de tout et de n’importe quoi? le mec savait ce qu’il voulait.point. en tout cas, tu ne devrais surestimer ni ton intelligence, ni ta culture. a la prochaine

  17. Iunie 16, 2009 7:51 am

    non, tu n’a rien compris. le mec a commence les conversations culturelles pour m’impressioner. mais quand il a vu que je connaissais plus que lui, il est devenu irrite. il voulait m’impressioner et me baiser. il ne voulait pas et ne croyait pas que je continuerais la conversation. c’est simple. si tu veux me baiser, dis-moi! ne commence pas des conversations que tu, en fait, hais.;)

  18. wildisthewind permalink
    Iunie 16, 2009 8:00 am

    ben mais alors tu pourrais etre un peu plus claire, non?s’il est devenu irrite c’est probablement parce qu’il s’est rendu compte du fait qu’il avait aucune chance de te baiser et non parce que tu etais plus intelligente que lui.de plus si je te dis je veux te baiser, je connais la reaction- idiot, tu me prends pour qui?pour une pute???tu connais l’expression jouer les vierges effarouchees?

  19. Iunie 16, 2009 9:09 am

    je connais l’expression, mais je ne suis comme ca. si je ne veux pas te baiser, c’est parce que tu ne me plais pas. et non parce que je suis une vierge innocente. c’est simple.

  20. wildisthewind permalink
    Iunie 16, 2009 9:48 am

    mais j’ai pas dit que tu etais comme ca. tout simplement je parlais d’une attitude assez repandue parmi les soit-disantes femmes puissantes et independantes. mais pour en finir avec ce facheux sujet y-a-t-il de vierges perverses?a mediter -:))

  21. Iunie 16, 2009 9:52 am

    mais biensur. c’est tout dans le cerveil.;)

  22. wildisthewind permalink
    Iunie 16, 2009 10:07 am

    quoi???j’ai du mal a y croire..mais je vous serais tres reconnaissant si je recevais une explication de votre part

    • Iunie 16, 2009 9:06 pm

      adica perversitatea sta in creier. deci poti fi perversa cu himen sau fara. simplu.

      • wildisthewind permalink
        Iunie 17, 2009 6:38 am

        perversitatea sta in creier, dar ca sa fie acolo e nevoie de o anumita experienta daca vrei. dar for your sake, ma declar de acord cu ideea ca pot exista calugaritze virgine si fff perverse -:)

        • Iunie 17, 2009 6:54 am

          asa, multumesc. :)

          • wildisthewind permalink
            Iunie 17, 2009 10:21 am

            ne me remercie pas, chere oanamarrrrrria. j\’ai dit cela juste pour te faire plaisir(et peut etre te baiser). je suis sur que tu vas apprecier au moins ma sincerite -:)

            • Iunie 17, 2009 11:20 am

              ah, biensur, je sais toujours apprecier la sincerite. c’est ca que m’irritait a ce mec. il etait full of bullshit. :)

  23. omulcareaducemoartea permalink
    Iunie 16, 2009 10:37 am

    satan?

  24. wildisthewind permalink
    Iunie 16, 2009 5:39 pm

    chiar el…venerati-ma -:)))

  25. Iunie 28, 2009 1:44 pm

    Mandro, se vede ca suntem adusi pe lime in aceeasi zi, suntem tzicnitzi amandoi.

    M-a rupt postul asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: