Skip to content

Cum se dă dragostea înapoi

Septembrie 7, 2009

Ne-am întâlnit în faţa centrului comercial, printre puştani cu genţi colorate şi florărese vulgare. Ne-am întins plasele cu lucruri fără să ne privim în ochi. Aveai două cozi frumoase, pe care aveam impulsul de a le smuci cu putere la fiecare două minute. “Ţi-a crescut părul”, am remarcat, cu o bine studiată indiferenţă. „Da”, ai răspuns absentă, cum era şi cazul.

M-am uitat fugitiv în plasă şi te-am întrebat sper că n-ai uitat să pui cartea aia. „Nu, n-am uitat”, m-ai asigurat, cu un rictus în colţul frumoasei tale guri, cu care obişnuiai să spui nenumărate prostii pe care obişnuiam să le ignor până când.

Mi-am furişat privirea spre şoldurile tale, stăpânindu-mi perfect orice fel de reacţie. Mi-am amintit cum purtai mereu chiloţi minusculi.

Da, asta cu datul lucrurilor înapoi e ceva de groază, clar.

Te-am întrebat, într-o doară, cum îţi merge şi mi-ai răspuns excelent. Ce rost avea să-mi spui că te dăduse maică-ta afară din casă şi el nu te mai putea suferi aşa că probabil în curând trebuia să pleci şi de acolo? “Şi tu?” “Perfect!”, mi-am ascuns cu un zâmbet cele două restanţe, plictiseala, ultima iubire eşuată şi rana de la picior.

“Vrei?”, mi-ai întins punga cu bomboane colorate. “Îţi baţi joc de mine?”, am rânjit. “A, da, că tu erai cu de-astea, nu mâncai de la Nestle şi din astea. Scuze.” Nu-i nimic mi-am zis era normal să uiţi doar nu ne-am văzut de o lună cretina dracului.

Bine păi eu am treabă am zis. (Să mă plimb prin parc întrebându-mă cum dracu am scăpat din vedere atâta timp faptul că erai incredibil de proastă nesimţită şi superficială, să merg să beau vodcă pentru că mai aveai şi nişte calităţi pe lângă toate astea, de care mi-era puţin dor, să recitesc cartea pe care ai pus-o în plasă.) Trebuie să ajung la poştă am zis.

Ne-am îndreptat în direcţii opuse, fiecare cu plasa ei cu lucruri de care nu aveam cu adevărat nevoie.

Anunțuri
17 comentarii leave one →
  1. Septembrie 7, 2009 11:40 am

    In locu` tau as desfinta asta cu datu` lucrurilor inapoi.
    Vache

  2. Septembrie 7, 2009 11:48 am

    cata pasiune :)

  3. Septembrie 7, 2009 9:46 pm

    Eu sunt total pentru datul lucrurilor înapoi… Adicã împrumut si dezîmprumut… Mai putin în douã situatii:

    1) Când deja mã enerveazã cealaltã persoanã, dar ei îi sunt simpaticã si se tine scai dupã mine. Ei, în cazul ãsta, dacã stiu sigur cã o voi enerva si eu pe ea dacã nu-i înapoiez lucrul, si mã va lãsa în pace… clar, nu-l mai înapoiez:D(sau îl înapoiez abia când stiu sigur cã mi-am îndeplinit scopul)

    2)Când consider cã obiectul respectiv ar avea o utilitate muuuuult mai mare în mâinile mele decât în ale celuilalt… Problema asta s-a pus o singurã datã, cu dictionarele de simboluri pe care o colegã nu le folosea, iar eu aveam nevoie de ele mai mereu… Nici pânã azi nu m-a întrebat de ele… Dovadã cã judecata mea a fost corectã si universul a fost de acord cu mine:D

  4. Septembrie 8, 2009 7:12 am

    offtopic: am la mine 4 romane scrise de janette winterson, si vreo citeva carti ale lui bruce chatwin. cum facem?

  5. OanaVeloBello permalink
    Septembrie 8, 2009 4:50 pm

    Oana, la multi ani. bem azi? am o sea pentru tine, n-am uitat.

    • Septembrie 8, 2009 9:29 pm

      daaa, chiar voiam sa te intreb de saua aia. am baut direct dupa munca, n-am apucat sa-mi mai verific blogul. dar bem cu orice alta ocazie. (:

  6. Septembrie 9, 2009 8:45 am

    Ma, dar erau doua fete?

  7. Andhra permalink
    Septembrie 9, 2009 4:18 pm

    Am uitat sa iti spun ieri la multi ani. ):

  8. Andhra permalink
    Septembrie 9, 2009 4:52 pm

    Da, dar orişicât. Măcar să te fi gâdilat cu musteţile şi tot era bine. ((;

  9. Septembrie 11, 2009 7:42 am

    Are nerv şi substanţă scrisul tău, dragă Oana Maria. Tensiunea dintre cele două prietene – excelent descrisă, dublul dialog, cel interior şi cel exterior, amestecul de regret, afecţiune şi furie surdă… Ai ochi şi condei de scriitor (hihihihi, hihihihiiiiii… tastatură, mai nou). Cred că unele mici asperităţi de limbaj pot lipsi cu brio, ştiu, libertatea cuvântului şi libera lui circulaţie de prin tomberoanele cu insulte şi argou sunt îndelung exersate de literatura de după marea glaciaţiune comunistă. Dar cred, şi nu mi-o lua în nume de rău, că furia şi chiar alte grele-rele stări, pot fi mai scriitoriceşte exprimate atunci când nu le spunem de-a dreptul, când le nuanţăm prin descriere.
    Am aruncat un ochi şi pe mica bijuterie de text despre rochia şi toate dressingurile pe care i le-ai imaginat. Am zâmbit imaginându-mi cum ar fi pentru un bărbat să deguste decolteul acelei rochii îmbibate de miere şi lapte… şi alte neaşteptate dulceţuri, mai cu seamă că decolteul ar fi nu pe umeraş, ci pe sânii îndulciţi şi ei cu sărutări…
    Îmi place şi îmi place şi îmi place cum scrii, Oana Maria. Şi cum îţi aşezi în culori somnul şi cearceafurile. Ai o viaţă interioară bogată, fremătătoare. Şi un scris aidoma. Mă bucur tare mult că te-am descoperit.

  10. Septembrie 11, 2009 10:21 am

    multumesc, indragostito. (am intrat pe blogul tau si n-as putea sa-ti spun altfel.) (:

    Multumesc si pentru sfaturi. In legatura cu limbajul, eu scriu exact ce simt si ce traiesc, astfel incat nu pot si nu vreau sa-mi periez limbajul de dragul literaturii, if you know what I mean. Stiu ca violenta de limbaj e fortata si gratuita in unele carti, dar, atunci cand e veridica, e necesara. Bineinteles, e doar parerea mea. ;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: