Skip to content

Nu mai folosi metafore pentru orice, eşti obositoare

Septembrie 11, 2009

În timp ce mă băgam în pat aseară, mi-am dat seama că eu mă învelesc cu patru-cinci cearşafuri de diferite culori, unul peste altul,  în timp ce majoritatea oamenilor preferă o singură pătură mare, pufoasă şi călduroasă, care să-i înfăşoare cu totul. Cu o singură pătură e mai comod, îmi dau seama, cearşafurile mă străduiesc în fiecare seară să le organizez, să le aliniez frumos la colţuri, să se aşeze armonios unul peste altul, e o mare bătaie de cap şi se prea poate să-mi şi sară somnul până fac asta. Dar mi se pare că rămâne câte un strat de aer între ele, şi mă lasă să respir.

Anunțuri
24 comentarii leave one →
  1. Utopian permalink
    Septembrie 11, 2009 8:14 am

    Da, doar cã multi preferã sã adoarmã cât mai repede, fãrã sã fie nevoie sã-si aranjeze cearsafurile…

    Plus cã poti sta o searã întreagã sã le aranjezi, si sã n-o faci bine, si sã ti se încurce între ele de sã nu mai întelegi nimic:D

    • Septembrie 11, 2009 9:29 am

      Păi asta mi se întâmplă de obicei. Se încurcă între ele cearşafurile astea până nu mai înţeleg nimic. Atât la propriu, cât şi metaforic vorbind. (:

  2. Septembrie 11, 2009 8:53 am

    Dacă ai un musafir, s-ar putea să se uite lung la tine și să nu înțeleagă ce faci și de ce.
    Sau s-ar putea să-i placă culorile cele multe de la cearceafurile cele multe și să nu adoarmă așa repede, nu pentru că și-ar așterne și el multe cearceafuri, ca și tine, ci pentru că-i fascinat de cum rămâne aerul între culori.

    • Septembrie 11, 2009 10:13 am

      inseamna ca as avea un musafir minunat. mai rar oameni fascinati de aerul dintre culori. 8->

      p.s. am fost la timisoara, si m-am gandit la tine. (: dar am stat putin. next time, care s-ar putea sa fie foarte curaaaand, poate ne vedem. din pacate, n-o sa am bicicleta cu mine sa le imprietenim si pe ele. (:

  3. Septembrie 11, 2009 8:53 am

    Nu m-am gandit , dar e o idee treaba asta cu mai multe cearsafuri, de exemplu vara cand este foarte cald sa te invelesti cu fiecare pe rand, sa simti racoarea asternutului virgin :D.
    la vache

  4. Septembrie 11, 2009 8:56 am

    aaa erea sa uit, te fac un cico in uichend? ;;)

    • Septembrie 11, 2009 10:09 am

      lasa-ma cu cico. dupa ce muncesc toata saptamana, de cico crezi ca-mi arde? sau erai la vache glumeuse? (: deci vodca. in uichend, da. :*

      la vache alcoolique

  5. Septembrie 11, 2009 9:34 am

    Buna metafora. Intr-adevar, viata e mai interesanta asa, chiar daca mai complicata

  6. SpecialK permalink
    Septembrie 11, 2009 12:01 pm

    Ma invelesc acum – in perioada pe care o vom numi „febra din septembrie” – cu doua cearcefuri si o paturica facuta din petice multicolore, by grand mere. Pe care le invart si le ciufulesc de le innebunesc, in functie de cald/frison/transpiratie. Dar. daca simt ca-mi scapa vreun cearceaf, ma trezesc noaptea si’l trag inapoi mototol, fir’ar al dracu.

    • Septembrie 11, 2009 10:00 pm

      să nu ne scape niciun afurisit de cearşaf. way to go, buttercup, I’m proud of you! :*

      I’ll always remember febra din septembrie. 8-> It will probably surround us again and again.

  7. Septembrie 11, 2009 12:22 pm

    pfffoooai…eu nici nu ma chinui cu aranjatul pentru ca nu am de ce…bine…uneori si patul meu arata de parca ar fi picat de undeva dar il aranjez dimineata…iar seara cand nu mai pot, ma imbrac rapid in pijama si sar in el (nu sar de distractie, ci de obosit, ma arunc in el si pana dimineata acolo raman)

  8. Septembrie 11, 2009 9:02 pm

    Oana-Năzdrăvana, tu te înveleşti-înveseleşti în respiraţia care face spaţiu. Culorile se pricep la asta. La a respira şi a ne spaţia de-a binelea. Cred că cearceafurile tale sunt şi valuri de culoare, şuvoaie din bumbacuri fine. Cascade molatece, insistent şerpuitoare. Dar sunt şi aripi în odihnire. Aş fi vrut să postez aici fotografiile care arată cum anume e cu putinţă. Chiar şi în aşternuturile altora. Numai că nu m-am priceput, nu m-am priceput, nu m-am priceput. Dacă vrei să le vezi sunt în pagina mea. Şi dacă îţi plac le poţi posta oricând şi tu. Oana-din-floare, Oana-din-culoare… :):):)

  9. Septembrie 11, 2009 9:58 pm

    mă învelesc în respiraţie, auzi. dar ştiu că te pricepi să faci oamenii să zâmbească. mi-ar foarte plăcea să mă învelesc în respiraţia cuiva. :*
    am vazut fotografiile din cearşafuri, chiar înainte să citesc comentariul tău. ador cearşafurile mototolite de trupuri. 8->

  10. Septembrie 11, 2009 11:07 pm

    Prefer plapuma perfecta. Iar daca nu ma va lasa sa respir, am sa-mi tin cu drag respiratia!

  11. blogideologic permalink
    Septembrie 12, 2009 5:40 am

    „eu mă învelesc cu patru-cinci cearşafuri de diferite culori”
    Inteligentă idee, din punctul de vedere al Ecologiei Industriale! Deşi eu aş propune alt tip de modulare (arhetip cultural de familie) : un cearşaf, o pătură subţire, o pătură groasă. Se fac economii considerabile de energie electrică prin utilizarea în funcţie de temperatura din exterior : un articol, două articole, trei articole (sigur, cele listate :-)).
    Numai bine,

  12. Gabriela permalink
    Septembrie 12, 2009 8:49 am

    pentru stratul ala de aer dorm doar pe jumate invelita. plus k ma simt si foarte sexy asa, de dragul tuturor vampirilor care stiu c-o sa ma posede dupa miezul noptii!;))

  13. Septembrie 14, 2009 5:52 am

    Ah, cearşafuri mototolite de trupuri… „cearşafuri incendiate de dragoste”… voiam cândva să scriu o carte cu numele acesta…

    Oare ce ar povesti despre noi cearşafurile care ne cunosc atât de bine, ne sunt atât de fidele? Ne ştiu toate gesturile, toate răsuflările, toate gemetele, toate răsucirile şi răsturnările…

    Ce zici, Oana-Turbioana, scriem o istorioară a cearşafurilor, ne jucăm un picuşor? :):):):):) Un miniminimini roman epistolar alcătuit din dialogul între două cearşafuri. Mai puţin important cum s-au cunoscut… poate la plajă, au stat unul lângă altul şi au flirtat la greu în timp ce Ea şi El erau fiecare cu perechea de pe atunci şi abia dacă s-au observat. Şi cearşafurile sunt din oraşe diferite, poate chiar de pe continente diferite, de pe emisfere diferite… Ea din Bucureşti, el din Buenos Aires… Şi când e vară aici, la el e iarnă, când e noapte aici, la el e zi…

    Cum reuşesc să comunice totuşi cele două cearşafuri? Nu ştiu încă, au ele un mijloc neconvenţional de a-şi transmite mesaje. De ce nu, chiar telepatic… Şi poate că la un moment dat încep să îşi „scrie”, iar stăpânii lor dau năvală în pat, fiecare în patul propriu… şi cuvintele cearşafurilor se întretaie cu cele ale bărbatului şi femeii care încep să facă dragoste fiecare pe emisfera şi în anotimpul lui, iar spre deliciul narativ al suspense-ului… şi al contrastului ce naşte tensiune, curiozitate, surpriză, ei bine, spre deliciul acesta unul din cearşafuri începe pur şi simplu să se ridice la cer, aşa cum păţeau nişte conativi de-ai săi în cartea lui Marquez, se ridică pentru câteva minute poate şi vălureşte în aer ca un covor zburător. Dar…

    Aştept de la tine o vorbuliţă de răspuns. Vorbesc tare serios. Ne jucăm un picuşor? :):):):):)

  14. Septembrie 14, 2009 5:59 am

    Hihihihihi, hihihihiiiiiiiiii… am buşit-o rău de tot cu drăguţul de cuvânt „conativ” – în mintea mea era ceva de genul „de acelaşi soi”, apoi mi-am dat seama (prea târziu, după ce postasem) că ar putea să semene mai degrabă cu … născuţi în acelaşi loc, iar cum Gabriel Garcia Marquez e el din Cea de Sud Americă, dar nicidecum din Argentina, m-am gândit să rectific.

    Şi cum sunt conştiincioasă am aruncat o privire în dicţionar. Surpriseeeeeeeee! Hihihihi, hihihhiiiiiiiiiii… conativ înseamnă ceva foarte paralel cu ce mă luase valul pe mine să cred – 1. (fil.) referitor la activitate, la procesele de voinţă; volitiv. 2. (despre forme verbale) care exprimă ideea de efort. (<fr. conatif).

    Scuze ţie şi limbii române deopotrivă! :)

  15. Septembrie 14, 2009 10:09 pm

    Ah, cearşafuri mototolite de trupuri… “cearşafuri incendiate de dragoste”… voiam cândva să scriu o carte cu numele acesta…

    Oare ce ar povesti despre noi cearşafurile care ne cunosc atât de bine, ne sunt atât de fidele? Ne ştiu toate gesturile, toate răsuflările, toate gemetele, toate răsucirile şi răsturnările…

    Ce zici, Oana-Turbioana, scriem o istorioară a cearşafurilor, ne jucăm un picuşor? :):):):) Un miniminimini roman epistolar alcătuit din dialogul între două cearşafuri. Mai puţin important cum s-au cunoscut… poate la plajă, au stat unul lângă altul şi au flirtat la greu în timp ce Ea şi El erau fiecare cu perechea de pe atunci şi abia dacă s-au observat. Şi cearşafurile sunt din oraşe diferite, poate chiar de pe continente diferite, de pe emisfere diferite… Ea din Bucureşti, el din Buenos Aires… Şi când e vară aici, la el e iarnă, când e noapte aici, la el e zi…

    Cum reuşesc să comunice totuşi cele două cearşafuri? Nu ştiu încă, au ele un mijloc neconvenţional de a-şi transmite mesaje. De ce nu, chiar telepatic… Şi poate că la un moment dat încep să îşi “scrie”, iar stăpânii lor dau năvală în pat, fiecare în patul propriu… şi cuvintele cearşafurilor se întretaie cu cele ale bărbatului şi femeii care încep să facă dragoste fiecare pe emisfera şi în anotimpul lui, iar spre deliciul narativ al suspense-ului… şi al contrastului ce naşte tensiune, curiozitate, surpriză, ei bine, spre deliciul acesta unul din cearşafuri începe pur şi simplu să se ridice la cer, aşa cum păţeau nişte conativi de-ai săi în cartea lui Marquez, se ridică pentru câteva minute poate şi vălureşte în aer ca un covor zburător. Dar…

    Aştept de la tine o vorbuliţă de răspuns. Vorbesc tare serios. Ne jucăm un picuşor? :):):):)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: