Skip to content

Despre oameni fericiţi, numai de bine.

Octombrie 12, 2009

Sunt oamenii aceia care nu verifică de două ori dacă au încuiat portiera maşinii. Ce vorbesc eu! Nu verifică nici măcar o dată! Îi văd trecând nonşalanţi, îndepărtându-se de maşină cu telecomanda în mână şi apăsând pe un buton şi gata. Îi privesc cu invidie, cum nu se uită ei în urmă deloc, nici o clipă, nici o privire fugară.

Sunt sigură că nici aragazul nu l-au verificat când au plecat de acasă, nenorociţii ăştia. Nici prin cap nu le-a trecut: dacă iese gazul dacă e vreo defecţiune dacă n-am învârtit butonul ăla aşa cum trebuia? Nooo. Nimic. Ies pe uşă fără să privească înapoi. Să nu mai vorbim de robinete! De ce să le atingă ei de zece ori, să se asigure că n-o să aibă inundaţie? De ce să verifice ei dacă sunt închise ferestrele?

Zeităţile astea, căci ei nu sunt muritori de rând, nu sunt ei fitecine, au tupeul să nu-şi pună nici măcar întrebarea: „Băi, eu am încuiat uşa aia când am plecat de acasă?” Nu, dom’le. Ei merg pe stradă siguri pe ei, cu capul sus, nu sunt ei de-alde din ăştia care uită să încuie uşa.

Ei bine, mi-e ciudă pe ei, recunosc, şi le doresc să fie la fel de liniştiţi şi siguri pe ei şi atunci când sar cu paraşuta aia pe care au uitat să şi-o pună în spate că au fost prea aroganţi să verifice.

Anunțuri
35 comentarii leave one →
  1. Octombrie 13, 2009 6:11 am

    ieri am fost atat de aroganta incat am plecat de-acasa si-am lasat aragazul deschis. a doua oara.

  2. Octombrie 13, 2009 6:44 am

    Intind dreapta si salt rucsacul din sifonier. Tot ce ma intereseaza pe mine e acolo, de la sacul de dormit la laptop. Unde plec? Da’ dracu’ stie? Conteaza ca plec.

    And nothing else matter…

  3. Octombrie 13, 2009 7:47 am

    2 reguli de cate 3 simple :D
    Apa, lumina, gazele!!!!
    Ce`i cu ele?
    Tigari, chei, telefon!!!
    ce`i cu ele?

    La vache

  4. Octombrie 13, 2009 9:05 am

    Niciodata nu reusesc sa fiu aroganta. De-aia la sfarsitul zilei toate sunt inchise si eu sunt al dracului [dar al dracului] de obosita.

    • Octombrie 14, 2009 7:57 am

      exact! asta e problema mea. de asta mi-e ciuda pe oamenii astia usori si fericiti. pentru ca toate ritualurile astea stupide pe care nu ma pot abtine sa nu le fac sunt o-bo-si-toa-re. la dracul.

  5. Octombrie 13, 2009 10:39 am

    eu incui usa si pana ajung la lift (2 m) uit si ma intorc sa verific :)). Usa de la masina o verific mereu.
    Dar de altfel eu sunt cam ca ala din memento nu am incredere in memorie. Asa ca mi-am format unele ritualuri dupa care functionez.
    Consider ca e mai bine asa decat sa ma mir la fiecare 3 zile ca am mai uitat ceva. Garantez 100% ca o data si o data uiti ceva asa ca macar un ritual de verificare chiar daca si el devine rutina si poti sa il uiti iti scade sansele de ratare.

  6. Octombrie 13, 2009 1:56 pm

    Ei nu uită să-şi pună paraşuta. Noi nu observăm că ea este deja parte componentă din ei. :p

  7. samuan permalink
    Octombrie 13, 2009 5:42 pm

    aia cu verificatu’ de trei ori pana sa intru in lift am patit-o si io. Si acum de cate ori (ca nu se intampla mereu ) ma gandesc sau apare indoiala imi dau sema ca nu are rost, e intrata in rutina prea bine, si am observat chiar ca mai bine nu verific. Pai de fiecare data cand ma intreb, la 5 min aproximativ dupa ce am ajuns acasa, daca m-am spalat pa maini prfumul sapunului imi spune ca nu are rost sami fac griji.
    DAR se pot intampla momente in viata, mai aparte foarte aparte asa, cum am patit io de iti sare inima din piept. Ca de obicei legam bicla langa piata (sincer am legato si in Rahova) si sigur pa mine cu miscarile de mult invatate fug in piata. Fac cumparaturile ma intorc : F..K bicla nu era. Mam uitat io bine era exact acelasi loc in care o legasem. Sa ma fi speriat mai tare ca imi pierdeam cunostinta a patra oara in viata. Pan la uram era o gradinita imprejmuita cu un gard intr-un fel foarte simetric si asemanator. Bicla era la 2 metri in stanga mea dupa o masina intr-un loc foarte asemanator cu cel in care „nu o gasisem”. M-am mirat dupa aia atat de tare de cat ma speriasem …….. . A fost prima oara in viata cand era sa naruie ceru’ pa mine … .Apropo sper ca nu practici vodoo :D .

  8. Octombrie 13, 2009 8:24 pm

    Recunosc și mă recunosc, un monstru aiurit și arogant :D
    De aia nu sar niciodață cu parașuta.

  9. Octombrie 14, 2009 7:54 am

    eu si in metrou ma gandeam daca am inchis aragazul! damn it!

  10. opinie permalink
    Octombrie 14, 2009 8:09 am

    nu verifica usa de la masina pentru ca imediat ce au apasat butonul ala se aude cum s-a inchis masina. de la inchiderea centralizata se trage totul.
    o bicicleta nu are asa ceva, sa nu te apuci sa cauti

    • Octombrie 14, 2009 8:29 am

      da, ma. stiu ca se aude cum s-a inchis. dar eu sunt din aia care ar folosi metoda clasica de a trage de portiera. nu m-as putea abtine.

  11. Octombrie 14, 2009 8:53 am

    aici poate intra si dopu’ verificat de mai multe ori la sticla de vin sa nu se scurga licoarea. Nu fiti indiferenti fata de dop!!
    (azi nici nu pot scrie altceva decat de bautura:))))

    • Octombrie 14, 2009 12:10 pm

      aiiiiiiiiii, să nu mai aud!! sunt la birou si îmi crapă capu’ din cauză de. :)) iar vinul ăla nenorocit să ştii că nu mi-a ieşit de pe blugi. deci da, grijă mare la dop. ;)

  12. Octombrie 14, 2009 9:09 am

    Sunt oamenii aceia care nu gândesc lucrurile de două ori şi care îşi asumă responsabilitatea pentru lucrul făcut o dată. Bravo lor!

    • Octombrie 14, 2009 12:18 pm

      Bănuiesc că ţi-ai dat seama că tânjesc să fiu şi eu liniştită şi fără griji ca ei, dar nu-mi iese de nici o culoare. :)

  13. Octombrie 14, 2009 9:31 am

    Înseamnă că cel mai fericit e B, colegu’ meu de apartament. Acu vreo săptămână, a plecat într-o dimineaţă pe la 9 fără să închidă(deci nu „încuie”, ar fi fost prea banal)uşa de la intrare, care s-a deschis larg şi a rămas aşa…

    În tot timpul ăsta, V, celălalt coleg de apartament, dormea prunceşte cu uşa închisă la cameră. L-au deranjat administratorul şi soţia sa, pe la vreo 14, sunând la uşă, şi l-au informat să aibă mai multă grijă, că există hoţi şi pot intra oricând. Asta mi s-a părut sublim. Ce oameni! Nici n-au intrat în casă, au sunat de pe preş. :)) Alt vecin i-a spus că a văzut uşa deschisă şi crezut că a murit cineva şi nu a intrat. Există o culme a…vecinătăţii? Nu? Atunci asta e. Nu a dispărut nimic, din fericire. Din fericirea lui B, futui fericirea lui :))

    • Octombrie 14, 2009 12:13 pm

      :)) şi îţi dai seama ce vesel fuse el B toată ziua, ce liniştit!

    • Octombrie 14, 2009 10:30 pm

      Hm. Sunt aproape sigură că nu intră hoții dacă ușa e larg deschisă. S-ar gândi poate că ieși imediat pe ușă, sau ai intrat numai până la vecini să iei o cană de zahăr și te întorci imediat. N-ar vrea să dea nas în nas cu locatarul de la care ar vrea să fure.

      În altă ordine de idei, și io-s o arogantă de-asta. Nici gaz nu verific, nici apă. Ușa o încui când plec, dar adesea, prea adesea îmi pierd cheile. Noaptea câte-odată uit să încui și cum avem o ușă proastă care se deschide uneori de la vânt, mă trezesc dimineața cu ușa de la intrare deschisă spre curte…

      • Octombrie 15, 2009 8:41 am

        Îţi dai seama că o fost vesel B până l-am sunat să-l băgăm în boale învinovăţitor, aşa…’tui liniştea lui sufletească…:))

        E liniştitoare ideea Irina, da…de obicei hoţii de apartament filează victimele, so I’ve heard. Deci o şansă ca aia…pff…Băi să ştii că eu n-am păţit niciodată faza cu cana de zahăr…şi întotdeauna mi-am dorit. Eu nu mă duc să cer, că…nu mi-a lipsit zahărul, so far :)) Dar ăştia vin doar cu lumina, întreţinerea, poliţia…nici unu n-ar vrea o cană de zahăr…mai aştept, sunt mutat de curând :) Şi da, şi eu, ce-aţi zis voi. Chei şi restu. Nasol. Dar, dacă aşa suntem construiţi…nu putem fi fericiţi…cu asta? :)

  14. opinie permalink
    Octombrie 14, 2009 5:29 pm

    am gasit o solutie de pete pe la Carrfeour si scoate inclusiv petele de vin :D

  15. Octombrie 15, 2009 6:30 am

    Îţi plac macii, aşa spuneai, Oana-Năzdrăvana… Pe câmpurile de jar nu e nevoie de zăvoare. Şi nici de robinete bine închise, ba chiar dublu şi triplu-multiplu verificate. Soarele curge din belşug şi e bine. Vântul face să pâlpîie flăcări de ierburi verzi, petale ridicate în iureş.

    Mi-e dor să citesc povestioare de-ale tale. Ai fericirea de revărsa cuvinte. Aduci belşugul tău în lumea asta. E bine, Oana-Codana. E rar.

    Am un cântec pentru tine. După ce îl asculţi şi îl contempli cu tot cu vârtejurile lui de roşu, ştii ce, Drăgălăşenie? Poţi lăsa uşa deschisă. Să intre rândunelele şi porumbei.

    Te îmbrăţişez, Mereu-Primăvăratico.

  16. Octombrie 15, 2009 4:42 pm

    La mine în familie mama e aia obsedatã: foc, apã, chei, telefon, usã, W.C., lant la usã, etc. Pe când eu cu tata suntem ãia neglijenti.

    La tata nu-i functioneazã douã usi de la masinã (nu se închid decât manual). Cu toate astea, apasã mereu nonsalant pe buton, pânã aude pâcâitul (care o linisteste pe mama, crezând cã masina e încuiatã). De fapt, oricine poate intra în asina noastrã dupã poftã, pt cã tata nu închide niciodatã manual usile stricate. Cu toate astea, tata doarme linistit.

    Eu, pe de altã parte, îmi uit mereu câte ceva acasã, ba de multe ori uit sã si încui usa (acu serios, hotul dacã vrea sã intre tot intrã… ce-i drept, aici mã bazez putin si pe faptul cã sunt oameni si mai bogati în bloc, deci dacã hotii îsi fac temele cum se cuvine, vor sti cã nu apartamentul nostru trebuie spart). O datã chiar am uitat supa de gãluste pe foc si pe când a ajuns mama acasã nu mai era supã deloc, erau doar niste ovale mici si negre într-o farfurie arsã.

    Cel mai socatã am rãmas când îmi asteptam o prietenã într-un bar, si am mers pânã la baie, tot asteptând-o. Pe când m-am întors ea era deja la masã, si mi-a zis: „Cum dracu pleci asa la baie? Lasi telefonul pe masã si ghiozdanul cu portmoneul pe scaun?! Nu te gândesti cã oricine ti le poate fura?”… Pânã atunci nici nu cred cã-mi pusesem problema asta…

    Cred totusi cã asta nu se numeste fericire… se numeste mai mult naivitate constientã (adicã esti constient de faptul cã se pot întâmpla multe chestii, dar la fel de constient alegi sã ignori chestiile alea rele si sã ai încredere în „strãini”-> pt copiii are citesc asta: nu aveti niciodatã încredere în strãinii care vã oferã bomboane!!!… restul sunt prietenosi:) )

    • Octombrie 15, 2009 8:52 pm

      mă, îţi dai seama că în mare parte am glumit, dar chiar mi se pare o mare uşurare şi fericire să nu fii aşa maniac ca mine. şi cu OCD pe deasupra…*sigh*
      în rest, m-au distrat teribil povestioarele, taică-tu e grozav, I bet. :)
      şi să ştii că poate tocmai datorită optimismului şi încrederii cu care laşi lucrurile aiurea, nu ţi se fură. cred că dacă te gândeşti prea mult la asta, chemi hoţii cu puterea gândului. ;))

      • Octombrie 16, 2009 9:46 am

        Sã stii cã ai dreptate… demonstrat! Nu am stat niciodatã sã mã gândesc la gaze, apã and stuff… pânã când am citit ieri blogul ãsta si m-am întrebat dacã nu sunt cumva prea neglijentã…

        Ei bine, si azi-noapte am visat cã un hotz pe nume Tudor mi-a spart casa ca sã se uite la nush ce serial pe care-l am eu pe calculator… si dupã aia când am opus rezistentã si n-am vrut sa-l las sa se uite, a vrut sa ma si violeze!!!(Serios, serios cã e adevãrat tot tot!!)

        Deci, demonstrat, dacã te gândesti la hoti, ei vin:D

  17. samuan permalink
    Octombrie 16, 2009 8:47 am

    Bai fratilor LOL :( Mi sa intamplat recent .Nu vreau sa fac comentari aiurea sau ca nu am ce scrie. Da voi daca v-ati duce la o sala v-ati gandi ca cineva ti-ar lua tricoul dupa tine?. L-am lasat in cui, restu in dulap/vestiar incuiat. LOL frate vii la sala si nu ai bani cu ce sa te imbraci !!! Sa ciordesti tricouri transpirate :| . M-am gandit: daca la furat vreunul e gay nenorocit, daca a furat vreuna o fi vreo diperata cleptomana, colectionara de imbracaminte imbibata cu feromoni . Ce nesimti uniii …nu inteleg !!!. Asta e apropo de nonsalanta mea. O sa fiu in continuare la fel chiar daca era un tricou super, nu trea’ calcat dupa cel scoteai de la masin’ de spalt (desi acceptabil ca pret la 30 ron) ba chiar o sa ma gandesc la o idee cum sa prind hotu’ sau pa alti care mai fura la sala. Vad io.

  18. Adriana permalink
    Octombrie 16, 2009 9:29 am

    Perfect! Abia asteptam un pretext! Am o prietena: vorbeste pitigaiat si gesticuleaza ca Olive Oyl. Uita daca s-a pieptanat sau a aplicat fond de ten pe jumatate de fata. Uita cate pachete de tigari are deschise prin casa. Uita unde a pus bricheta pe care a uitat sa o cumpere. Nu uita niciodata sa verifice zgaltaind de 3 ori cate 3 (nici mai mult nici mai putin) absolut fiecare fereastra si usa de la casa-muzeu-restaurant cu 2 etaje+mansarda unde lucreaza. Apoi tu (prietena venita la o cafea nocturna urmata de barfa in drum spre casa) esti rugata sa faci acelasi lucru. 9 ferestre si 4 usi doar la parter. Minim 20 minute de ritual in timpul caruia nu poti sa i te adresezi fiindca o ia de la capat. Dupa care descopera la jumatatea drumului spre casa ca si-a uitat cheile/telefonul/pachetul cu mancare pt pisici la servici…

    • Octombrie 16, 2009 12:12 pm

      Pare tare haioasa Olive Oil asta a ta, drept sa spun. Sunt sigura ca mi-ar placea de ea. :)

  19. Octombrie 16, 2009 2:50 pm

    eu sunt una din aia care uita sa isi aminteasca sa le inchida in viata reala, which is why imi mai ia casa foc. :)) asta e aiureala.

    dar asa metaforic vorbind si eu urasc oamenii fara griji, framantari si dezorganizari.

  20. Adriana permalink
    Octombrie 16, 2009 3:22 pm

    Este haioasa. Nu cred ca ti-ar placea. Doar o banuiala. Are profunzimea si persistenta culorilor de pe baloanele de sapun. Si, la fel ca ele, reflecta putin deformat emotiile de pe fata interlocutorului. Apoi se termina brusc.

    • nadaella permalink
      Octombrie 16, 2009 4:34 pm

      sunt convinsa ca e adorabila cum se termina ea brusc :)))

      • Adriana permalink
        Octombrie 16, 2009 6:06 pm

        Devine adorabila abia dupa ce se termina :)

  21. simonarrr permalink
    Octombrie 22, 2009 4:56 pm

    mda, nevroza obsesiv compulsiva. Am mai discutat, parca :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: