Sări la conţinut

Apa care înghite apă

ianuarie 6, 2010

– S-o luăm logic. 72% din corpul nostru e apă. Asta înseamnă extraordinar de mult. Tot din cam atâta apă sunt alcătuite şi animalele. Din aceeaşi materie primă ca şi noi.

– Nu te pot contrazice la asta.

– E ca şi cum ne-am mânca pe noi când mâncăm animale.  Iar apa nu e indispensabilă vieţii, apa e viaţă în sine, cum arată japonezul ăla în experimentul lui. Apa care înghite apă. Nu ţi se pare puţin bolnav? Apa vie care înghite apă moartă.

– Poate…Dar poate e cumva un circuit firesc.

– E bolnav. Şi plantele sunt alcătuite din apă, dar structura apei din animale e mult mai apropiată de a noastră. Mă uitam la Discovery când eram la Timişoara şi arătau cum vânau unii ton. Spunea tipul we are trying to get closer but they are very clever and not easy to catch. Cum să spui liniştit despre viitoarea ta masă că e deşteaptă şi apoi să o mănânci totuşi? E bolnav.

– Nu ştiu ce să zic.

– Nu fac lobby din ăla de-al meu de vegetarieni acum. Mă întreb. Mă întreb dacă e normal dracului că apa înghite apă ca fluviile alea care se varsă în mare. O fi acelaşi lucru? Dar nu e pentru că apa din fluvii e vie apa din animale nu mai e vie. Şi apropo de asta, dacă structura apei devine haotică atunci când e supusă la cuvinte urâte şi energie negativă, atunci îţi dai seama că moleculele de apă din animale devin urâte şi nearmonioase după ce mor pentru că au fost supuse unor traume oribile. Deci mâncăm haos ştiu că am luat-o razna acum dar asta se întâmplă mâncăm haos şi ni se pare firesc.

– Nu te-ai drogat, nu?

– Azi nu.

37 comentarii leave one →
  1. ianuarie 6, 2010 12:00 pm

    my super red is sooo smart!

  2. ianuarie 6, 2010 2:48 pm

    Noi nu suntem animale, Oanamarrria?

    Deși nu mă dau în vânt după mâncatul de carne, din motive pe care știu că le-am mai dezbătut pe-aici, argumentul ăsta de azi mi se pare unul extrem de antropocentrist. Ceva de genul: noi oamenii suntem deasupra regnului animal, știm ce e bine și ce e rău, deci cum să mâncăm ceva ce e, în esență, la fel ca noi? nu e bine!

    „Cum să spui liniştit despre viitoarea ta masă că e deşteaptă şi apoi să o mănânci totuşi? E bolnav”

    Și pe noi ne mănâncă viermii după ce nu mai suntem vii (crezi că ei se jenează de faptul că noi suntem deștepti?), vor mânca din apa noastră vie, care de fapt nu moare, ci ajunge apă vie în ei, în viermi, în bacterii, în pământ, în plante, în iepuri, căprioare, în lupi, și tot așa.

    Circuitul vieții în natură.

    • ianuarie 6, 2010 3:03 pm

      nu cred ca am vrut să spun toate astea, Irina. :) adică nu e vorba numai de vegetarianism aici.
      în orice caz, viermii nu pot să-şi dea seama că suntem deştepţi, aici e diferenţa. pe când noi ne putem da seama când cineva dă dovadă de inteligenţă.

      • ianuarie 6, 2010 6:08 pm

        Daca se descopera ca si plantele sufera cand le taiem chiar ca am pus-o, n-o sa mai ne lase superioritatea noastra sa mancam nimic…

      • ianuarie 6, 2010 6:17 pm

        Imi place ideea asta, ca viata este in cea mai mare parte apa. Da…

        Viata este de fapt apa vie.

        Si la fel cum apa nevie are un circuit in natura, la fel are si apa vie.

        Mi se pare o greseala sa nu stii sa o primesti, si sa nu stii sa o oferi atunci cand vine momentul…

        • ianuarie 6, 2010 6:29 pm

          eu ma gandesc de multe ori la asta si atunci imi vine sa nu mai mananc nimic : ))

          in special cand e vorba de plante de la care avem nevoie de radacina. a devenit deja o psihoza.

          • ianuarie 6, 2010 6:39 pm

            Vad ca nu ma fac foarte bine inteles. Daca ai accepta ca faci si tu parte din acest circuit al apei vii in natura, n-ai mai avea nici o problema de acest gen…

            • ianuarie 6, 2010 6:41 pm

              io zic sa mergi si tu in gura leului si sa iti oferi apa : )) sunt sigura ca va fi foarte pregatit sa o accepte.

  3. femeiadeservici permalink
    ianuarie 6, 2010 3:58 pm

    Pass that shit nigga`

    La vache noir

  4. ianuarie 6, 2010 3:59 pm

    mi scuziii, dar se pare ca femeia di servici isi lasa urmili prin calculatoarili mieli :)), de fapt o singura vaca e cea mai vaca :))

    tadadadaaaaam Super vache… noir

  5. ianuarie 6, 2010 5:15 pm

    stii ca sunt de acord cu tine, dar o mica intrebare: plantele n-au apa?

    • ianuarie 7, 2010 12:08 pm

      ba da, dar cum spuneam, animalele probabil au o structură a apei foarte asemănătoare cu a noastră. pentru că, de fapt, şi noi suntem animale. adică oricum totul în jur e apă vie, cum ziceam. doar că animalele sunt şi inteligente, ca noi.
      de fapt, suntem apă. deci apa cred că e inteligentă. poate nu vom şti niciodată dacă plantele au inteligenţă sau doar un fel de emoţii rudimentare. deci nu aş începe o dezbatere pe tema asta, că nu se va termina niciodată. :)

  6. ianuarie 7, 2010 8:47 am

    Mie imi place sa cred ca apa e un mod de a controla agresivitatea din noi. Asa ca fiind peste tot inclusiv in noi sa nu existe nici o posibilitate ca un gand negativ sa scape necontabilizat.
    Ma gandesc ca se potriveste si cu religiile si cu curentele spirituale care sunt acum la moda, plus ca e si corect sa raspunzi pentru ce faci/gandesti.

    Oricum haosul apei din noi nu cred ca e creat de ce bagi in gura cat de ce scoti. Asta ca sa parafrazez pe cineva cunoscut, nu spun numele, persoana importanta.

  7. Utopian permalink
    ianuarie 7, 2010 12:02 pm

    Trecând peste toate dezbaterile de vegetarian-nevegetarian, cea mai genialã parte din blogul ãsta mi se pare faptul cã noi mâncãm haos.

    Simpla propozitie”mâncãm haos” mi-a determinat un flash de-ala lung, in care o vedeam scrisã pe pereti cu graffiti de niste tinri care ies in stradã cu steaguri rupte,provocând campanii media imense.

    Genial, serios! Nu m-am gandit niciodata la asta!

    • ianuarie 7, 2010 12:04 pm

      da, ştiu. despre revelaţia asta e vorba. nu încercam să isc iar o dezbatere despre vegetarianism, că am obosit. :) foarte mişto ideea cu grafitti. poate o s-o pun în aplicare. :*

  8. ianuarie 7, 2010 12:02 pm

    Dragii mei, cum spuneam şi în dialog, vegetarianismul nu e principala temă a discuţiei, ci revelaţia cu apa. Sunt de acord şi cu ce spui tu, Gab, cu oferitul apei când vine momentul. De fapt, tu şi Irina sunteţi printre foarte puţinii non-vegetarieni cu care pot să am o discuţie prietenoasă şi constructivă, tocmai pentru că ştim să ne ascultăm argumentele şi să ne respectăm punctele de vedere unii altora. :)

  9. ianuarie 7, 2010 7:21 pm

    eu am gandit in alte proportii
    http://blog.joacadeamine.ro/2009/11/18/barbatul-pe-care-l-iubesti-este-60-apa/

    dar sincer, sunt ok cu 72% si cu 80% si chiar 90% atata vreme cat mai e loc si de sentimente.

    and i love our animal selves!

    xoxo
    O.

  10. ianuarie 8, 2010 11:33 am

    Ceea ce ma sperie e ca-mi dau seama ca vorbiti pe jumatate serios cu nucile…

    • ianuarie 8, 2010 3:51 pm

      da, pe jumatate serios. exact asa vorbim si despre sperma (tot un fel de apa). r u hungry? (si pe urma, scuze, te sperie ca iti dai seama?)

  11. ianuarie 8, 2010 11:49 am

    „de la nuci zic că ne putem abţine. :)”

    Și cu grâul, porumbul, orezul, secara și în general cu cerealele de la care mâncăm semințele ce ne facem? :D

  12. aprilie 5, 2010 12:07 pm

    Noi mancam haos..foarte inteligent spus, haos provocat tot de noi.
    Ai vazut cred documentarul ala despre apa,numit APA, in care se spune ca isi schimba structura in functie de gandurile noastre.

Trackbacks

  1. Vegetarianism | Gab

Lasă un răspuns către Irina Anulează răspunsul