Sări la conţinut

Cum să comunici pe internet

octombrie 28, 2011

Atunci când vorbești pe internet cu cineva și tocmai i-ai zis ceva care te face să pari foarte vulnerabil, cum ar fi mi-e-dor-de-tine sau, mai rău, dintotdeauna-am-sperat-să-mă-placi-și-tu-pe-mine sau am-cumpărat-un-strap-on-și-mă-gândeam-să-ne-jucăm-cu-el-arată-super-e-negru-și-lucios, în momentul ăsta pe partenerul tău de conversație îl strigă cineva din camera cealaltă sau îi sună telefonul sau i-a dat cafeaua în foc și acum trebuie să spele aragazul. Dar tu nu știi asta, tu vezi doar că nu ți se mai răspunde și te gândești frate, am comis-o de data asta băi ce căcat era în capul meu cum am putut să zic asta ce fraier sunt ce idiot iar am picat de prost la dracu cum să fac să pară că am glumit cum să retraaaaaaaaaaaaaaag ce-am ziiiiiiis. Și atunci îți tremură degetele febril: sper că te-ai prins că glumeam și că mă doare fix în cur de tine băi fraere lol hai te-am pupat ne vedem diseară la concert n-am luat băi niciun strap-on, da’ mă gândeam că poate o să iau într-o zi da’ n-aș avea de ce să-l folosesc cu tine probabil m-ar buși râsul NU MI-E DOR DE TINE!!! Omul ăla șterge cafeaua de pe aragaz, îl ceartă tac-su că n-a spălat vasele, a călcat din greșeală în ghiveciul cu flori, s-a tăiat la deget și înjură de toți sfinții și tu te străduiești să îl convingi că nu-ți place de el. El nici n-are idee ce căcat îl așteaptă pe ecranul calculatorului. Se întoarce într-un sfârșit, după ce tu ți-ai frânt mâinile de 30 de ori și găsește asta: de fapt, știi, și mie cred că îmi place de tine mai mult decât credeam. Zâmbește. Parcă nu mai contează așa mult c-a dat cafeaua în foc, că a venit poștașul la ușă și i-a adus amendă de la poliție, c-a spart ghiveciul cu flori. Și apoi: ce e, băi, te-ai speriat? N-ai de ce, pentru că am zis la mișto, să văd ce-o să zici. Văd că ai pus botul, te-ai tras pe cur repede, ai fugit. Stai chill, că nu te-am cerut de nevastă, nu ți-am dat inel. Hai că tre’ să ies acuma, mă întâlnesc cu cineva în oraș. Sign out. Așa se comunică pe internet.

 

Related posts:

Cum să te joci maccao

Cum să te joci bedminton

 

7 comentarii leave one →
  1. octombrie 29, 2011 1:49 am

    era o vreme când oamenii se căsătoreau după ce dădeau sign in de vreo câteva ori :)
    unde-s internauţii de-altădat’?

  2. noiembrie 2, 2011 12:39 am

    Trist dar adevarat ….se numeste social framing – realitate in realitate in mintea ta :)

  3. noiembrie 5, 2011 8:56 am

    fix asa e :D

  4. noiembrie 8, 2011 2:16 pm

    =))

Trackbacks

  1. Cum să jignești cât mai eficient « Oanamaria
  2. Cum să-ți crești șansele să fuți o tipă deșteaptă « cosas de nada
  3. Cum să-ți faci poză de buletin | Oanamaria

Lasă un comentariu