Ura care nu există
Nu te urăsc, cum să te urăsc? Nu mă pricep la d-astea. Cred că nu am urât decât două fiinţe până acum. Să-mi doresc din tot sufletul să moară, adică.
Unul era băiatul ăla blond cel mai rău de la bloc, care mă tortura zilnic. Mă alerga, mă prăvălea în pietriş de îmi zdreleam genunchii, se prefăcea că mă fute şi mă scuipa pe faţă. Iar eu strângeam din dinţi de fiecare dată nu plânge proasto nu plânge o să se bucure dublu nu-i arăta că-ţi pasă eşti de fier eşti de oţel. Şi nu-i spune lu’ tati niciodată să nu-i spui lu’ tati tu te descurci singură tu nu eşti din asta care se plânge la părinţi. Dar i-a spus soră-ta până la urmă şi tati s-a dus să-l omoare dar nu l-a omorât şi atunci chiar ţi-a venit să plângi. Nu merit nici măcar atât? Să omori un om pentru mine?
Şi după ce trebuia să moară şi n-a murit, mi-a trecut brusc ura. Am început să-l compătimesc pe băiatul blond şi rău. Pentru că mă iubeşte şi nu poate să se exprime altfel. Sau mă urăşte şi nu poate să se exprime altfel.
Şi am mai urât-o pe profa aia de franceză care l-a făcut pe tati să-şi dorească să nu exist. Aş fi vrut să moară m-am bucurat că are cancer şi n-a murit nici ea şi mi-a trecut ura după ce i-am spart geamul cu piatra în noaptea aia când eram beată şi fericită şi am fugit alergând şi râzând în hohote. Am râs şi am râs şi am râs până când am început să simt milă şi pentru ea. Ţi-e milă de cei ce-ţi fac rău eşti de fier eşti de oţel.
Dar pe tine nu te-am urât niciodată. N-am vrut să mori, am vrut doar să te distrug în bătaie, să-ţi sparg faţa aia în mii de bucăţi, să te lovesc cu picioarele în burtă şi să-ţi strivesc degetele de la mâini cu bocancii şi să te scuip pe faţă cum mă scuipa băiatul blond. Şi apoi mi s-a făcut milă de tine pentru că sunt de fier sunt de oţel.
foto: Cristian Crisbăşan
Oanamaria 
Și ar fi și urât să’i urăști tocmai pe cei care te fac de fier de oțel, tare ca piatra, iute ca săgeata..
;)
eu cel mai mult ma bucur ca Lucia nu stie sa patineze, nu ca nu stie sa urasca! Vb ffffff serios chiar!
greu cu patinatul ăla. nu-i de mine, jock my love.
La multi ani …asa cu mare intarziere , sper sa se mai puna , sa se mai accepte …
Cat despre postare … iti sta bine asa agresiva :) O faci din placere nu din ura :)
agresivă? moi?! nu ştiu ce aveţi toţi. :)
foarte fain :)
Bun de tot!
Frumos articolul si frumoasa revelatia.
http://kaosmoon.blogspot.com
iar începi, băiete? nu te mai satură dumnezeu de atâta trafic. :)
oh, mi-ai luat postul din degete. nu-i bai, vine :)) dar despre ura aproape adevarata. aproape.
eu l-am urât pe baiatul care vindea casete în faţa blocului, pentru că’mi spunea mereu salut, ce faci?!!, dar mă întreba aşa de tare şi era aşa de drăguţ, l-am urât şi n-am ştiut ce să-i zic aproape un an de zile (credea că sunt surdă).
şi pe profa de desen din generală care îmi dădea mereu 8 şi la ceilalţi 10, chiar şi pe aceleaşi desenele ale mele, pe care le împrumutam cu mare drag (dar fără spor) să mai fie şi altcineva patetic la desen :D
dacă tot veni vorba, ştii cum se dezactivează pe wordpress idioţeniile de smileyface-uri? parcă că era pe un comment în vară, dar nu-l găsesc :)
oanaa, tu nu stii sa urasti, mai. ramai printre inimioare, pretty please ;;)
păi nu asta ziceam, miss poppers? :)
<3
bravoo oana, esti isteata! ..
Eu am avut o revelatie acum cateva zile… vroiam sa scriu un blog despre milã, pe care o sa-l scriu pana la urma, la un moment dat…
Ma gandeam ca mi-e mila de mama, ca nu prea iese din casa… Si dupa aia mi-am dat seama ca mie mi se pare foarte gresit sa-mi fie mila de mama… Pentru ca, dupa parerea mea, mila nu e un sentiment demn… sau nu stiu… Am ajuns la concluzia ca dupa parerea mea, de cum ajunge sa-ti fie mila de cineva, ala ajunge undeva la o treaptã sub tine, devenind ãla ,,demn de milã”, si nu vreau ca mama sã fie demnã de milã…
Si de la chestia asta am ajuns la a ma gandi:”Atunci pentru cine e ok sa simt milã?”, pentru ca nu mi se pare ok, de exemplu, sa-mi fie mila nici de un boschetar, pentru ca nu vreau sa-l fac inferior mie prin simplul fapt ca mi-e mila de el…
Ei, si traiam in drama asta de vreo sãptãmânã… Credeam cã tocmai descoperisem cã mila e cel mai nefolositor si naspa sentiment din lume… Pânã am citit blogul ãsta, si i-am gãsit o nouã utilitate milei… M-ai facut sa-mi dau seama ca uneori ajuta sa-ti fie milã de cineva si astfel sa-l faci pe respectivul sã fie undeva sub tine:D
yep, smart kiddo. :) ma bucur ca i-am gasit o utilitate pentru tine. e cam ca in dogville, you know. sindromul martirului arogant, de care sufar si eu. :)
asta e unul din cele mai bune